joi, 29 aprilie 2010

sâmbătă, 10 aprilie 2010

ARTe nr 5

Publicatia s-a lansat ca un raspuns la nevoile culturale ale tinerilor de pretutindeni si vrea sa devina o punte de legatura intre artistii contemporani si iubitorii de arta. Acest numar surprinde printr-un design nou, o echipa mai numeroasa si un suflu modernist. In paginile revistei, printre altele, se numara un interviu cu artistul Razvan Boar despre povestea personajelor din spatele panzelor si cea mai recenta expozitie a sa, lansata la Atelier 35 "Miscellaneous", urmat de un articol despre Teodora Visineanu si interpretarea temelor din tablourile artistei. Recenziile nu lipsesc nici de aceasta data, se merita amintite: "Calcanul" de Gunter Grass si "From Russia with love", un volum de proze scurte colectionate de Galina Dursthoff despre cum rusii iubesc altfel. Piesa de teatru: "Buzunarul cu paine" de Matei Visniec - traducerea Virgil Tanase, un spectacol conceput si interpretat de Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu, este si ea calduros recomandata in aceste pagini.

ARTe vine cu un element nou in peisajul presei online si anume ofera posibilitatea aproape oricarui cititor, sa se transforme intr-un scriitor.