marți, 30 martie 2010
duminică, 21 martie 2010
luni, 1 martie 2010
ATELIER 35
Atelier 35, spaţiu al artei contemporane
Atelier 35 este un spaţiu destinat tinerilor artişti pânã în 35 de ani, în care se doreşte promovarea cercetãrii artistice din zona experimentalului, a noilor mijloace de expresie, şi a comunicãrii dintre medii, new media. Nu este o galerie de artã ascunsã în spatele unor blocuri, sau aflatã într-o zonã greu accesibilã, este localizatã chiar în centrul vechi al Bucureştiului înconjuratã de noile pub-uri şi spaţiile insolite de culturã, mai exact pe strada Şelari, nr. 13.
Atelier 35 este o galerie de artã din Bucureşti cu o anumitã istorie; apare în anii 70, trece prin perioada comunistã, prin perioada de tranziţie, iar astãzi este un spaţiu destinat tinerilor artişti în plinã formare. Toate aceste detalii le-am aflat de la Vlad Ionescu, galeristul acestui spaţiu cultural.
Atelier 35, spaţiu al artei contemporane
1. Te aşteptai la o asemenea reacţie mediaticã dupã vernisajul lui Benedek Levente, cu expoziţia “Euromaniac”, unde artistul a ales sã prezinte România cu labii, drept un display din Matrix, ca un decor cu dinţi de vampiri, sau ca o ţarã obsedatã de adaptarea rapidã şi incorentã la valorile europene?
Vlad Ionescu: Sincer, contam pe o reacţie. Totuşi lucrurile au luat o amploare mai mare decât ne aşteptam pentru cã expoziţia a fost folositã în media, întâmplãtor şi de un, pe atunci proaspãt politician, ce dorea sã pozeze în aparator al valorilor neamului. Sigur cã aceasta a dus la şi mai multã publicitate pentru noi, cât şi pentru el. A fost un circ mediatic din care toate lumea se pare cã a avut de câştigat ceva... mai puţin Benedek Levente, autorul expoziţiei. El a suportat consecinţele naivitaţii de a crede în dreptul la libera exprimare, fiind practic pus la zid de o cenzurã ce funcţioneazã, venind dinspre toate nivelurile societãţii şi coordonatã de mass-media.
2. Care a fost expoziţia care a primit cel mai bun feed-back?
V.I.: Cel mai bun feedback probabil l-am primit pentru expoziţia lui Tets Ohnari. Cred cã a fost cea mai bine primitã expoziţie, în special de breasla artisticã. Faptul cã a fost o instalaţie "site specific", cât şi folosirea unor tehnici ingenioase, originale de a lucra cu sticla cred cã a contat. A fost o expoziţie compactã, bine argumentatã.
3. Aţi iniţiat un proiect de recuperare şi sistematizare a informaţiilor existente despre activitatea Atelier 35 care sunt ideile proiectului?
V.I: Proiectul de a institui o arhiva a Atelier 35 a plecat de la o nevoie a noastrã personalã de a ne informa în legãturã cu trecutul acestui nume. Vroiam sã ştim mai multe lucruri despre ce s-a fãcut înainte noastrã. Aşa am ajuns sã constatãm cã nu existã nicãieri o arhivã a Atelier 35, sau dacã a existat s-a pierdut. Aşa am ajuns noi sã facem aceastã arhivã, fiind sprijiniţi şi de o finanţare din partea Erste stiftung, care la data aceea avea un program de finanţãri exact pentru genul acesta de cercetare. Adicã pentru arhivare şi digitalizare a fenomenelor artistice underground din zona ţãrilor foste socialiste, din anii '70 pânã azi.
4. Ce calitãţi trebuie sã aibã un tânãr artist pentru a expune în spaţiul Atelier 35?
V.I : Nu existã niciun fel de criterii fixe dupã care alegem artiştii. Noi încurajãm mediile cât mai diverse, şi favorizãm, în general propunerile cu potenţial inovator.
5. Crezi cã ideile, imaginile comunismului trebuie sã mai aparã în arta actualã?
V.I: Cred cã trecutul comunist e încã viu în conştiinţa colectivã, cred cã e una din coordonatele principale care ne afecteazã viaţa socialã, politicã, economicã şi culturalã. Având în vedere cã cea mai mare parte a aparatului administrativ comunist a continuat sã existe şi dupã anii ‘89 pânã în zilele noastre, demonstreazã cã poporul român nu şi-a condamnat niciodatã cãlaii, ci a preferat o relaţie ambiguã de complicitate. Cred cã orice actiune artisticã ce îşi propune sã facã luminã în aceastã zonã cenuşie, din punctul meu de vedere e binevenitã.
6. Pot sã aibã notorietate la nivel larg artiştii în România?
V.I: Cred cã avem suficiente exemple, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, şi alţii, încât sã demonstreze cã nu existã o conspiraţie împotriva artiştilor români, exista doar un nivel foarte înalt de competitivitate.
7. Au apãrut la diferite galerii de artã programe pseudo-educative pentru tânara generaţie, “Ora de istoria artei” la Anaid Art Gallery, sau “Free Academy” al Pavilionului Unicredit, Atelier 35 s-a gândit sã adopte aceastã idee?
V.I: În cadrul galeriei noastre au existat asemenea proiecte sub formã de workshop-uri, în zone de specializare diverse (caligrafie chinezã, field sound recordings, etc.).În prezent, urmeazã sã deschidem un spaţiu de lecturã în cadrul galeriei, în care publicul interesat are posibilitatea de a accesa publicaţii de ultimã orã în domeniul istoriei teoriei şi artei contemporane. De asemenea, vom avea un program educativ sub forma de workshop-uri pentru cei care vor sã activeze în domeniul graphic design. Bineînţeles, eventualele programe educative depind de capacitatea noastra de a gãsi şi de a accesa surse de finanţare.
8. Ce are în plus Atelier 35 faţã de celelalte spaţii de artã?
V.I :Avantajul principal de care dã dovadã Atelierului 35 este imaginea unui spaţiu alternativ administrat de tineri-pentru tineri, fãrã amestecul intereselor comerciale. Al alt avantaj este buna vizibilitate, cât şi locaţia centralã a spaţiului.
9. Ce crezi cã ar trebui sã facã Atelier 35 pentru a avea mai multã vizibilitate pentru publicul amator, neavizat?
V.I:Noi nu ne-am propus niciodatã sã atragem o categorie sau alta de public. În general publicul nostru e divers, dar recunosc, e format în mare parte de oameni care au legatura cu domeniul, într-un fel sau în altul. Atelier 35 şi-a propus sã fie un spaţiu experimental, deci, din start adresat unor oameni ce au mãcar nişte minime cunoşţinte despre arta contemporanã. Din punctul meu de vedere e o galerie de nişã ce nu trebuie sã-şi propunã sã mulţumeascã marele public, şi nici mãcar sã-l educe. Poate doar sã-l provoace, sã-l şicaneze, şi eventual sã-l facã curios.
Interviul publicat http://issuu.com/aida_arte/docs/arte_no4 sau http://www.initiativedurabile.ro/arte_n4.pdf
Atelier 35 este un spaţiu destinat tinerilor artişti pânã în 35 de ani, în care se doreşte promovarea cercetãrii artistice din zona experimentalului, a noilor mijloace de expresie, şi a comunicãrii dintre medii, new media. Nu este o galerie de artã ascunsã în spatele unor blocuri, sau aflatã într-o zonã greu accesibilã, este localizatã chiar în centrul vechi al Bucureştiului înconjuratã de noile pub-uri şi spaţiile insolite de culturã, mai exact pe strada Şelari, nr. 13.
Atelier 35 este o galerie de artã din Bucureşti cu o anumitã istorie; apare în anii 70, trece prin perioada comunistã, prin perioada de tranziţie, iar astãzi este un spaţiu destinat tinerilor artişti în plinã formare. Toate aceste detalii le-am aflat de la Vlad Ionescu, galeristul acestui spaţiu cultural.
Atelier 35, spaţiu al artei contemporane
1. Te aşteptai la o asemenea reacţie mediaticã dupã vernisajul lui Benedek Levente, cu expoziţia “Euromaniac”, unde artistul a ales sã prezinte România cu labii, drept un display din Matrix, ca un decor cu dinţi de vampiri, sau ca o ţarã obsedatã de adaptarea rapidã şi incorentã la valorile europene?
Vlad Ionescu: Sincer, contam pe o reacţie. Totuşi lucrurile au luat o amploare mai mare decât ne aşteptam pentru cã expoziţia a fost folositã în media, întâmplãtor şi de un, pe atunci proaspãt politician, ce dorea sã pozeze în aparator al valorilor neamului. Sigur cã aceasta a dus la şi mai multã publicitate pentru noi, cât şi pentru el. A fost un circ mediatic din care toate lumea se pare cã a avut de câştigat ceva... mai puţin Benedek Levente, autorul expoziţiei. El a suportat consecinţele naivitaţii de a crede în dreptul la libera exprimare, fiind practic pus la zid de o cenzurã ce funcţioneazã, venind dinspre toate nivelurile societãţii şi coordonatã de mass-media.
2. Care a fost expoziţia care a primit cel mai bun feed-back?
V.I.: Cel mai bun feedback probabil l-am primit pentru expoziţia lui Tets Ohnari. Cred cã a fost cea mai bine primitã expoziţie, în special de breasla artisticã. Faptul cã a fost o instalaţie "site specific", cât şi folosirea unor tehnici ingenioase, originale de a lucra cu sticla cred cã a contat. A fost o expoziţie compactã, bine argumentatã.
3. Aţi iniţiat un proiect de recuperare şi sistematizare a informaţiilor existente despre activitatea Atelier 35 care sunt ideile proiectului?
V.I: Proiectul de a institui o arhiva a Atelier 35 a plecat de la o nevoie a noastrã personalã de a ne informa în legãturã cu trecutul acestui nume. Vroiam sã ştim mai multe lucruri despre ce s-a fãcut înainte noastrã. Aşa am ajuns sã constatãm cã nu existã nicãieri o arhivã a Atelier 35, sau dacã a existat s-a pierdut. Aşa am ajuns noi sã facem aceastã arhivã, fiind sprijiniţi şi de o finanţare din partea Erste stiftung, care la data aceea avea un program de finanţãri exact pentru genul acesta de cercetare. Adicã pentru arhivare şi digitalizare a fenomenelor artistice underground din zona ţãrilor foste socialiste, din anii '70 pânã azi.
4. Ce calitãţi trebuie sã aibã un tânãr artist pentru a expune în spaţiul Atelier 35?
V.I : Nu existã niciun fel de criterii fixe dupã care alegem artiştii. Noi încurajãm mediile cât mai diverse, şi favorizãm, în general propunerile cu potenţial inovator.
5. Crezi cã ideile, imaginile comunismului trebuie sã mai aparã în arta actualã?
V.I: Cred cã trecutul comunist e încã viu în conştiinţa colectivã, cred cã e una din coordonatele principale care ne afecteazã viaţa socialã, politicã, economicã şi culturalã. Având în vedere cã cea mai mare parte a aparatului administrativ comunist a continuat sã existe şi dupã anii ‘89 pânã în zilele noastre, demonstreazã cã poporul român nu şi-a condamnat niciodatã cãlaii, ci a preferat o relaţie ambiguã de complicitate. Cred cã orice actiune artisticã ce îşi propune sã facã luminã în aceastã zonã cenuşie, din punctul meu de vedere e binevenitã.
6. Pot sã aibã notorietate la nivel larg artiştii în România?
V.I: Cred cã avem suficiente exemple, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, şi alţii, încât sã demonstreze cã nu existã o conspiraţie împotriva artiştilor români, exista doar un nivel foarte înalt de competitivitate.
7. Au apãrut la diferite galerii de artã programe pseudo-educative pentru tânara generaţie, “Ora de istoria artei” la Anaid Art Gallery, sau “Free Academy” al Pavilionului Unicredit, Atelier 35 s-a gândit sã adopte aceastã idee?
V.I: În cadrul galeriei noastre au existat asemenea proiecte sub formã de workshop-uri, în zone de specializare diverse (caligrafie chinezã, field sound recordings, etc.).În prezent, urmeazã sã deschidem un spaţiu de lecturã în cadrul galeriei, în care publicul interesat are posibilitatea de a accesa publicaţii de ultimã orã în domeniul istoriei teoriei şi artei contemporane. De asemenea, vom avea un program educativ sub forma de workshop-uri pentru cei care vor sã activeze în domeniul graphic design. Bineînţeles, eventualele programe educative depind de capacitatea noastra de a gãsi şi de a accesa surse de finanţare.
8. Ce are în plus Atelier 35 faţã de celelalte spaţii de artã?
V.I :Avantajul principal de care dã dovadã Atelierului 35 este imaginea unui spaţiu alternativ administrat de tineri-pentru tineri, fãrã amestecul intereselor comerciale. Al alt avantaj este buna vizibilitate, cât şi locaţia centralã a spaţiului.
9. Ce crezi cã ar trebui sã facã Atelier 35 pentru a avea mai multã vizibilitate pentru publicul amator, neavizat?
V.I:Noi nu ne-am propus niciodatã sã atragem o categorie sau alta de public. În general publicul nostru e divers, dar recunosc, e format în mare parte de oameni care au legatura cu domeniul, într-un fel sau în altul. Atelier 35 şi-a propus sã fie un spaţiu experimental, deci, din start adresat unor oameni ce au mãcar nişte minime cunoşţinte despre arta contemporanã. Din punctul meu de vedere e o galerie de nişã ce nu trebuie sã-şi propunã sã mulţumeascã marele public, şi nici mãcar sã-l educe. Poate doar sã-l provoace, sã-l şicaneze, şi eventual sã-l facã curios.
Interviul publicat http://issuu.com/aida_arte/docs/arte_no4 sau http://www.initiativedurabile.ro/arte_n4.pdf
marți, 19 ianuarie 2010
marți, 29 decembrie 2009
Fotografia combinatia intre pictura si concept
Articol-interviu aparut in revista Arte, nr. 3 decembrie 2009
Mihai Fischer
Fotografia: combinaţie între picturã şi concept.
Arta fotografică, a devenit acel “rău necesar” profesiei de pictor, obligându-i pe aceştia din urmã să creeze noi aspecte de surprindere şi realizare a unui tablou. Obiectivul are posibilitatea să observe şi să înregistreze atât întregul ansamblu, cât şi detaliile, creând senzaţia unui tot unitar al cadrului surprins; pe când ochiul are nevoie de o perioadă prestabilită de timp pentru a surprinde cadrul - ca un ansamblu creat dintr-o mulţime de amănunte. Fotografiile lui Mihai Fischer surprind detalii considerate de cãtre ochi iniţial ca fiind insignifiate sau nedetectabile, pentru ca ulterior sã regãsim, sã recunoaştem în ele un cotidian banal poate devenit interesant.
Student în anul 4 la Universitatea Tehinicã din Cluj Napoca, Facultatea de Electronicã şi Telecomunicaţii, Mihai Fischer este un fotograf insolit în plinã formare, ce realizeazã şi prelucreazã instantenee fotografice demne de a înlocui naturile statice ale pictorilor flamanzi. Lucrãrile sale pot fi vãzute atât în decorul unui club cu dichis din Cluj Napoca, cât şi în reviste de specialitate.
Dar sã nu lasãm doar lucrãrile lui Mihai Fischer sã ne transpunã în realitatea lui pre-lucratã, ci sã aflãm direct de la el modul în care şi-a format acest stil fotografic.
Mihaela Ion: Cum se împacã meseria de inginer cu pasiunea de fotograf?
Mihai Fischer: Greu. Politehnica se împacã greu mai cu orice, dar în momentul în care am o idee (deşi sunt rare aceste momente, din cauza facultãţii, sau poate datoritã facultãţii), ca fotograf dedicat încerc sã fac orice pentru a o materializa într-o lucrare.
M.I: Meseria de fotograf este una care nu se învãţã din carţi şi reviste, se furã, care sunt artişti ce te-au influenţat cel mai mult în stilul fotografic pe care l-ai adoptat?
M.F : Am fost foarte mult timp ambiţionat de lucrãrile lui Steve Chong. De la noi l-aş putea aminti pe Alex Gâlmeanu sau pe Vlad Eftenie, pentru care am o stimã aparte.
M.I: De ce calitaţi are nevoie un fotograf în spaţiul cultural românesc pentru a se afirma?
M.F: În principal tãrie şi originalitate. Originalitate pentru a te desprinde de plafonarea artisticã în care se complac majoritatea fotografilor contemporani, în ultimul timp s-a apucat foarte multã lume de acestã meserie , si puţini reuşesc sã realizeze ceva spectaculos, unic, nou. Da, fotografiatul este o modalitate plãcutã de aţi petrece timpul, dar este un pas mare pânã la fotografia artisticã. Am mai afimat cã este nevoie şi de tãrie ca o calitate principalã a unui fotograf, deoarece într-o societate în care orice individ cu aparat foto se considerã artist, este greu sã te faci afirmi în faţã celorlalţi. Este greu sã pânã te observã primul galerist, primul critic de specialitate.
M.I: Unde ai vrea sã expui?
M.F: Deocamdatã mã mulţumesc cu diverse apariţii în ţara, mai ales în Cluj-Napoca, dar mi-ar plãcea sa-mi vad o lucrare o data în New York. Bãnuiesc cã oricine vrea asta, vrea sã devinã faimos într-un oraş cu mare potenţial cultural.
M.I: Care lucrarea a fost cel mai greu de realizat, dar a adus şi cele mai multe satisfacţii?.
M.I: Am o lucrare intitulatã “Impossible things” care mi-a adus cel mai mult feedback din partea publicului, dar a fost şi cea mai greu de realizat, dat fiind momentul şi motivul prelucrãrii ei. M-a ajutat mult sã trec peste anumite lucruri.
M.I : Îţi place în acest momentan lumea artisticã româneascã?
M.F: Da! Ce-o drept trebuie sã ştii unde sã privesti, dar poţi gãsi lucrari şi artişti excepţionali la noi în ţarã.
M.I: Cum îţi prelucrezi fotografiile? Şi mai ales de ce le prelucrezi ?
M.F : Cum? Pãi asta depinde de cum vreau sã re-aparã fotografia iniţialã, astfel încât sã se apropie cât mai mult de idee mea. Prelucrez pentru cã sunt de pãrere ca o fotografie conceptualã, exprimã mai mult în acest fel. Şi de ce sã nu îmbini lucrurile dacã ştii cã rezultatul va fi o lucrarea nouã, iau un obiect din cotidian şi îi dau o identitate.Fotografia nu trebuie sã fie doar rezultatul primul click al aparatului foto. Înainte de a fi fotografia este o idee, este o bucãţicã de artã, arta nu e o simplã fotografie. Mã refer doar la fotografia conceptualã, şi nu aş face aşa ceva cu un portret.
M.I: Care sunt subiectele predilecte în fotografiile tale?
M.F:Momentan sunt la o rãscruce de drum. Dacã pânã acuma am facut fotografie still life conceptualã, azi experimentez cu oameni. Aştept doar sa am mai mult timp liber pentru a îmi pune ideile pe hârtie fotografica.
M.I. : Cum te vezi peste 2 ani?
M.F: Inginer? :) Cât despre fotografie, camera foto nu va sta altundeva decât în mâna mea.
M.I: Inginer sau fotograf profesionist, ce meserie alegi?
M.F. Un alt fotograf clujan, domnul Mircea Albu, acum mulţi ani, a fost pus în aceeaşi situaţie ca mine, el a ales fotografia. Eu aleg “ingineria”, iar fotografia va deveni un mod de exprimare dincolo de job.
M.I :Spune-mi câteva cuvinte despre tine ca tânar fotograf.
M.F: Tânar viitor absolvent... Glumesc, sunt genul de fotograf care va aştepta si va face orice pentru ca fotografia prelucratã sã fie aidoma rezultatului dorit. Nu construiesc ideea în funcţie de fotografie, ci invers.
Mihai Fischer
Fotografia: combinaţie între picturã şi concept.
Arta fotografică, a devenit acel “rău necesar” profesiei de pictor, obligându-i pe aceştia din urmã să creeze noi aspecte de surprindere şi realizare a unui tablou. Obiectivul are posibilitatea să observe şi să înregistreze atât întregul ansamblu, cât şi detaliile, creând senzaţia unui tot unitar al cadrului surprins; pe când ochiul are nevoie de o perioadă prestabilită de timp pentru a surprinde cadrul - ca un ansamblu creat dintr-o mulţime de amănunte. Fotografiile lui Mihai Fischer surprind detalii considerate de cãtre ochi iniţial ca fiind insignifiate sau nedetectabile, pentru ca ulterior sã regãsim, sã recunoaştem în ele un cotidian banal poate devenit interesant.
Student în anul 4 la Universitatea Tehinicã din Cluj Napoca, Facultatea de Electronicã şi Telecomunicaţii, Mihai Fischer este un fotograf insolit în plinã formare, ce realizeazã şi prelucreazã instantenee fotografice demne de a înlocui naturile statice ale pictorilor flamanzi. Lucrãrile sale pot fi vãzute atât în decorul unui club cu dichis din Cluj Napoca, cât şi în reviste de specialitate.
Dar sã nu lasãm doar lucrãrile lui Mihai Fischer sã ne transpunã în realitatea lui pre-lucratã, ci sã aflãm direct de la el modul în care şi-a format acest stil fotografic.
Mihaela Ion: Cum se împacã meseria de inginer cu pasiunea de fotograf?
Mihai Fischer: Greu. Politehnica se împacã greu mai cu orice, dar în momentul în care am o idee (deşi sunt rare aceste momente, din cauza facultãţii, sau poate datoritã facultãţii), ca fotograf dedicat încerc sã fac orice pentru a o materializa într-o lucrare.
M.I: Meseria de fotograf este una care nu se învãţã din carţi şi reviste, se furã, care sunt artişti ce te-au influenţat cel mai mult în stilul fotografic pe care l-ai adoptat?
M.F : Am fost foarte mult timp ambiţionat de lucrãrile lui Steve Chong. De la noi l-aş putea aminti pe Alex Gâlmeanu sau pe Vlad Eftenie, pentru care am o stimã aparte.
M.I: De ce calitaţi are nevoie un fotograf în spaţiul cultural românesc pentru a se afirma?
M.F: În principal tãrie şi originalitate. Originalitate pentru a te desprinde de plafonarea artisticã în care se complac majoritatea fotografilor contemporani, în ultimul timp s-a apucat foarte multã lume de acestã meserie , si puţini reuşesc sã realizeze ceva spectaculos, unic, nou. Da, fotografiatul este o modalitate plãcutã de aţi petrece timpul, dar este un pas mare pânã la fotografia artisticã. Am mai afimat cã este nevoie şi de tãrie ca o calitate principalã a unui fotograf, deoarece într-o societate în care orice individ cu aparat foto se considerã artist, este greu sã te faci afirmi în faţã celorlalţi. Este greu sã pânã te observã primul galerist, primul critic de specialitate.
M.I: Unde ai vrea sã expui?
M.F: Deocamdatã mã mulţumesc cu diverse apariţii în ţara, mai ales în Cluj-Napoca, dar mi-ar plãcea sa-mi vad o lucrare o data în New York. Bãnuiesc cã oricine vrea asta, vrea sã devinã faimos într-un oraş cu mare potenţial cultural.
M.I: Care lucrarea a fost cel mai greu de realizat, dar a adus şi cele mai multe satisfacţii?.
M.I: Am o lucrare intitulatã “Impossible things” care mi-a adus cel mai mult feedback din partea publicului, dar a fost şi cea mai greu de realizat, dat fiind momentul şi motivul prelucrãrii ei. M-a ajutat mult sã trec peste anumite lucruri.
M.I : Îţi place în acest momentan lumea artisticã româneascã?
M.F: Da! Ce-o drept trebuie sã ştii unde sã privesti, dar poţi gãsi lucrari şi artişti excepţionali la noi în ţarã.
M.I: Cum îţi prelucrezi fotografiile? Şi mai ales de ce le prelucrezi ?
M.F : Cum? Pãi asta depinde de cum vreau sã re-aparã fotografia iniţialã, astfel încât sã se apropie cât mai mult de idee mea. Prelucrez pentru cã sunt de pãrere ca o fotografie conceptualã, exprimã mai mult în acest fel. Şi de ce sã nu îmbini lucrurile dacã ştii cã rezultatul va fi o lucrarea nouã, iau un obiect din cotidian şi îi dau o identitate.Fotografia nu trebuie sã fie doar rezultatul primul click al aparatului foto. Înainte de a fi fotografia este o idee, este o bucãţicã de artã, arta nu e o simplã fotografie. Mã refer doar la fotografia conceptualã, şi nu aş face aşa ceva cu un portret.
M.I: Care sunt subiectele predilecte în fotografiile tale?
M.F:Momentan sunt la o rãscruce de drum. Dacã pânã acuma am facut fotografie still life conceptualã, azi experimentez cu oameni. Aştept doar sa am mai mult timp liber pentru a îmi pune ideile pe hârtie fotografica.
M.I. : Cum te vezi peste 2 ani?
M.F: Inginer? :) Cât despre fotografie, camera foto nu va sta altundeva decât în mâna mea.
M.I: Inginer sau fotograf profesionist, ce meserie alegi?
M.F. Un alt fotograf clujan, domnul Mircea Albu, acum mulţi ani, a fost pus în aceeaşi situaţie ca mine, el a ales fotografia. Eu aleg “ingineria”, iar fotografia va deveni un mod de exprimare dincolo de job.
M.I :Spune-mi câteva cuvinte despre tine ca tânar fotograf.
M.F: Tânar viitor absolvent... Glumesc, sunt genul de fotograf care va aştepta si va face orice pentru ca fotografia prelucratã sã fie aidoma rezultatului dorit. Nu construiesc ideea în funcţie de fotografie, ci invers.
vineri, 25 decembrie 2009
vineri, 11 decembrie 2009
joi, 3 decembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)