margareta sterian

Margareta Sterian
(1897- 1992)


Margareta Sterian este o prezenţă importantă în spaţiul estetic român , este o mărturie rămasă acum tăcută şi retrasă a mişcării artistice româneşti căreia i-a fost parte integrantă, atât în calitate pictoriţa, dar şi poetă si traducătoare ale unor opere englezesti şi americane, grafician dar şi tapiser. Intreaga ei viaţă este într-o continuă dezvoltatea artistică si culturală, chiar dacă mediul în care traieşte este într-o schimbare perpertuă. Născută în 1897, pe data de 16 martie, în Buzau, Margareta Sterian isi va pierde părinţii la o vârstă fragedă, ajungând în grija unei bunici autoritare, dar care îi va lasa libertatea de a urma o carieră artistică.. A frecventat cursurile liceale ale şcolii Evanghelice din Bucureşti, unde îl va avea ca profesor de română pe Ioan Slavici. Cariera ei artistică va putea fi remarcată atât de profesorul ei de desen de la liceu, Richard Canisius (1872- 1934), pictor-gravor, cât şi de pictorul Mircescu Gore (1885-1950), de la care va lua lecţii de desen în timpul vacanţelor de vară, petrecute în Buzău.
Margareta Sterian îl cunoste pe poetul Paul Sterian (1904-1984), persoană a mediilor literare avangardiste, si care ii va deveni curând soţ. Impreuna cu Paul Sterian, Margareta va călători în Paris (1926-1929), unde va frecventa cursurile Academiei Ranson, cu profesorii Amedee de la Patelliere, si simultan va urma cursurile de la Ecole du Louvre, unde este familiarizată în istoria picturii de către Loius Hautecoeur, şi în tainele sculpturii de către Paul Vitry. In această perioadă petrecută în Paris, Margareta Sterian se va familiariza cu pictura italiană, în special cu Ucello şi Sasseta, despre care va afirma ulterior că ii admiră, cu opera lui Turner, (realizează opere ce au titlul “Dedicat lui Turner” sau “Ca Turner”) a impresioniştilor şi a postimpresionistilor, cu operele marii artişti europeni pe care ii poate admira la Luvru şi la galeriile de artă pariziene.
Societatea franceză era un spaţiu adecvat dezvoltării unei artiste în plină formare, îi oferea doar anumite repere culturale, dar nu îi putea impune aspecte dogmatice sau intelectuale ca fiind singurele valori ale procesului creaţie. Insuşi artista va afirma ulterior ”La Academia de pictură profesorii obişnuiau să afişeze îndrumări unde ne împărtăşeau ideile lor despre artă şi viaţă; aceste esenţe ne erau oferite sans plus, si depidea de fiecare din noi să le verifice, să le adopte, sau să nu mai ţină cont de ele. Problemele de meşteşug se discutau sumar, presupunându-se că studenţii vin acolo cu o personalitate bine conturată si un meşteşug avansat; spre a cumpăni ei insăşi fenomenul artistic, aşa cum se desfăşura în climatul acela de studiu.
”





La şcoala de la Paris intră în contact cu o cultură unică, un tot unitar artistic realizat din coroborarea mai multor curente, cubismul, primitivismul, futurismul, post-impresionismul, abstracţionismul, aspecte care se vor regăsi în operă ei ulterioară.
Ea adoptă unele tehnici artistice de la pictorii pe care ii cunoşte direct sau indirect tehnici pe care le re-concepe, şi le adaptează după cerinţele ei culturale şi mediul social românesc . Nu imită anumite tehnici pe care le observă, ci le reformulează/adaptează stilurilor ei schimbătoare, definindu-şi astfel propriul repertoriul pictural.
Pentru Margareta Sterian primează dorinţa de a re-crea într-o oarecare măsură o operă cât mai aproape de realitate, de verosimil, personajele-model nu sunt constrânse să se comporte într-un anumit fel, să aibă o ţinută impusă, sau să pozeze ca într-o fotografie. Personajele şi evenimentele surprinse de ea, sunt părţi decupate din monotonia cotidiană, ea pictează femei nud mult prea ocupate pentru a poza (fig 1), o maşina rosie pe un deal, (fig.2) peisaje de Bucureşti, cu monotonia unei străzi, oameni preocupati de grijile zilnice, maşini ce circulă (fig.3).
In anul 1929 se intoarce în tara, unde va participa în mod constant la expoziţiile organizate de grupările Sindicatul artelor frumoase, Arta nouă, Grupul nostru, Contimporanul pana în 1940 cand lucrarile ei nu vor mai fi semnale sau vor purta un presudonim Tot in anul 1929 ia parte la campania monografică de la Drăguş condusă de Dimitrie Gusti. Viata satului şi valorile spirituale ale acestui loc, îi vor lasă o impresie deosebită, de aici se va inspira pentru realizarea lucrărilor sale cu subiecte folclorice sau cu personaje îmbracate în costume populare, sau incadrate de un spaţiu sătesc. In aceste lucrări dedicate monografie de la Drăguş, personajele sunt realizate într-o maniera arhetipală. Chipurile copiilor aproape ingheţate în prim-plan, realizate printr-un primitivism artistic, vibrează prin intermediul culorilor utilizate, si a contururilor innegrite ce ii definesc de decorul de multe ori monocrom, sau de chipul Maicii Domnului ce apare în postura unei ţarănci în straie de sărbătoare.
Anul 1930 este cel in care Margareta Sterian va avea prima expozitie personală, acesta desfăşurându-se în Bucureşti, la Sala Mozart. Va expune peisaje, naturi statice, şi ciclului portretelor de copii de la Drăguş. Un juriu format din pictorul Gheorghe Pătraşcu, sculptorul Ion Jalea, scriitorul şi criticul de artă Oscar Walther Cisek ii va acordă in acelaşi an premiul Ministerului Artelor pentru pictură. Intre anii 1930-1937 a coloborat cu Marcel Iancu la realizarea mai multor fresce si ceramici (ex. Adam si Eva )si vase originale pentru mai multe case particulare bucureştene. Marcel Iancu nu este singurul artist avangardist cu care va fi prietenă. In spatiul romanesc se formează dupa spusele lui Ionel Jianu, ‘grupul de la 1930 ’ce era format din elitele artistice avangardiste româneşti, precum Henri Daniel, pictoriţa Cornelia Babic, M.H.Maxy, Victor Brauner, artişti ce se vor influenta reciproc si simultan.
Un moment important în dezvoltarea artistică a Margaretei Sterian este plecarea în 1931 alături de sotul ei în America, unde se va lasa inspirata de pictorul Andre Derain si de poetul/pictor Hartley Mardsen pentru lucrările sale viitoare. De la aceşti artisti americani, va invata modul non-romantic, anti-sentimental, în care poate sa prezinte tragicul prozaic, într-un stil brutal ce cuprinde elemente ale expresionismului , ale cubismului si ale fovismului.
Poezia viitoare a Margaretei Sterian va fi realizată în mod radical, stiinţific, va exprima suferintele adânci ale individului, nevoile acestuia, totul intr-o atmosferă de ironie si umor combinată cu generozitatea socială.
Dar America nu va fi singura tara pe care artista o va vizita in acesta perioadă, va realiza călătorii de studii în Anglia, Danemarca, Elveţia, Norvegia, Suedia, diferite culturi de la care se va inspira, si pe care le va asimila intr-o oarecare măsură. Dupa călariile de studiu intreprinse pictura ei va fi transpusă in culori grele, intunecate si surde, marcate de un contur mult prea intunecat, ce va surprinde realitatea locurilor vizitate, dar mai ales cele ale Bucureştiului. In aceste lucrări se resimte influenţa culturilor artistice vizitate, de la vechile peisaje neerlandeze va imprumuta gustul pentru stratificarea compoziţie cu un fir descriptiv clar, realismul magic al obiectivitaţii germane picturale prin care surprinde realităţii lipsită/secetă de elemenele miraculoase.
Artista va re-descoperi colajul şi importanta lui estetică, printr-un accident fara a fi un deziderat voit. In urma unei afecţini a ochilor, ce o impiedicau să lucreze pe pânză, Margareta Sterian incepe să lucreze cu bucăţi de stofa suprapuse, alăturate, creând un nou stil pe care il va defini ca ‘Teinture murale’. Este re-intoarcerea pictoriţei la valorile artei realizată din dulci nimicuri. Aceste lucrări de factura dadaiste au fost catalogate drept lucrări de artă in cadrul expozitie de la Galeria Drouin în 1946.
In perioada de dinaintea celui de-al doilea război mondial , dar şi în timpul acestuia lucrările Margaretei Sterian vor fi rezumate la simple portrete şi naturi statice, pe care insă le realizează într-o manieră proprie prin alăturarea elementelor baroce prezentre prin atentia acordată mâinilor, considerate oglinda sufletului, dar şi a unor elemente ale realismului concret, al fotografiei, ce surprindea personajul într-o poziţie imobilă.
Cadrul social, si artistic românesc va fi complet schimbat după cel de-al doilea război mondial, când se încearcă o uniformizare a artelor, a indivizilor prin ideologia socialistă. Arta ei nu va fi afectată de aceste schimbări sociale, pentru ea corvoada călătoriile de documentare a artiştilor la sate, necesare programului socialist de a forma imaginea idealistă a Tărănului si vieţii la sate, îi vor amplifica admiraţia pentru arta populară şi folclor, pe care îl vede ca un ansamblu de mai multe curente picturale. Insasi ea afirma in « Insemnările autobibliografice », ‘Logica şi geometria Eladei, suavitatea ornamentaţie persane, fastul bizantin sunt principalele ancestrale filoane care in creuzetul văilor, munţilor, plaiurilor si apelor noastre, s-au contopit cu nevoia de frumos cu sobrietatea dar si cu izbucnirile de bucurie su mandrie ale parinţilor noştrii ’.
Pentru ea uniformizarea picturii in timpul socialismului, este posibilitatea ei de
a-si aprofunda noţiunile despre arta populară românescă şi de a o integra în stilul ei artistic, deja definit prin perspectivele rabătute, cadrajele neobişnuite, nararea simultană, a mai multor episoade intr-o singura imagine, intr-un singur plan, aducerea in prim-plan a detaliului miniaturizat. Opere ei cu subiecte din lumea circului, aidoma celor a lui Lautrec, cât şi cele care prezintă procesiunile populare cu măşti, fac ca Margareta Sterian sa nu fie considerată o insurgentă, fiind chiar si membră de sindicat cu profesia de pictor in perioadă 1947- 1950.
In anul 1967 Margareta Sterian işi schimbă din nou stilul artistic prezentând la Colocviul Brâncuşi, o serie de picturi abstracte , în maniera abstractionismului francez, executate in ulei cu nisip, tehnică revoluţionară pentru acea perioadă, acest amestec fiind folosit cel mai adesea la fresce. Dupa acest stil , ea va aborda într-o maniera personală Noul Realism propus în Franta de Pierre Restany, va reveni la pictura figurativă tratată ca o naraţiune fantastică, fabulos ce reiese din utilizarea insolită a culorilor, decorul cu un cromatism închise si desenul in culori calde.
Artista moare în anul 1992 lasând toate operele sale lui Mircea Barzuca, succesorul ei testamentar.
Arta se învaţă, se descoperă, este mutuală, arbitrară, ne determină şi influenţează într-o oarecare măsură comportamentul, ţinuta, modul de percepţie al valorilor, şi cotidianul. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în cazul Margaretei Sterian care a descoperit prin mai multe călătorii de studiu, experimente voite sau nu (colaje, amestecul de ulei si nisip pe pânză, zgârieturile pe pasta de pe pânză ), statutul ei de pictor, ce i va deveni un mod de viaţă.