luni, 23 martie 2009

Despre re-încreştinarea Bisericii Cotroceni

Despre re-încreştinarea Bisericii Cotroceni


Fără a avea planuri urbanistice cumsecade pentru o capitală europeană, dar mai ales pentru un oraş ce se doreşte o metropolă, Bucureştiul este un organism ce se autodistruge şi se formeazã simultan, prin însăşi existenţa şi extinderea sa continuă, cât şi prin re-întoarcerea spre trecut. G.M. Cantacuzino în cartea sa “Despre o nouă estetică a reconstrucţiei ” prezentă ideea conform căreia oraşele, bisericile în caz extins, trebuie umanizate astfel încât să fie utile şi necesare indivizilor. Noua biserica Cotroceni poate fi utilã şi umanizatã şi farã ca obiectele istorice sã fie strãmutate în ansamblul contemporan.
Ideea iniţialã de reconstruire a fostei biserici era menitã sã re-valorifice trecutul cultural, clãdirea contemporanã trebuia sã devinã un simbol comemorativ al unei spaţiu sacru distrus/epurat de semnificaţii de cãtre regimul comunist. Noua bisericii contenporanã nu se mai vrea doar o copie a originalului, un monument comemorativ, se vrea sã devinã un “nou original”, o “nouã bisericã Cotroceni” completã. Prin strãmutarea iconostasului noua bisericã Cotroceni vrea sã re-devinã originalul, sã înlocuiascã/anihileze trecutul sumbru cu un nou moment istoric, anul 2009, când ortodoxismul nu se mai simte contrâns de un regim politic.
Din punctul meu de vedere aceastã strãmutarea a obiectelor de cult într-un locaş nou este inutilã, şi dãunãtoare atât elementelor dorite în noul lãcãş cât şi trecutului cultural. Nu se poate realiza un colaj între nou şi vechi fãrã ca ambele elemente sã-şi piardã din importanţa. Noua bisericã Cotroceni va fi un proiect ratat de copiere a unui original, iar obiectele strãmutate nu îşi vor gãsi locul, se vor deteriora, îşi vor pierde din importanţa istoricã, vor fi simple obiecte de cult într-o bisericã; iconostasul strãmutat va fi banalizat, va deveni un simplu element decorativ.
Aş mai putea afirma cã prin strãmutarea obiectelor de cult, în mod deosebit a iconostasului, se vrea o re-sacralizare, re-încreştinarea voit exageratã a unui spaţiu ce pãstreazã deja aceea sacralitate, şi tocmai prin aceastã mãsurã biserica îşi va pierde din importanţa religioasã, va fi doar o clãdire contemporanã dupã un model pre-exisent.
Ca un argument contra acestei decizii conform cãreia bisericii „îi este necesar patrimoniul mobil ”, microclimatul clãdirii contemporane nu va fi capabil sã pãstreze intacte obiectele istorice, ele se vor degrada în urma cãldurii excesive, a umiditãţii, în fond şi la urma urmei din cauza prezenţelor umane în numãr foarte mare într-un spaţiu mic.

Un comentariu: